Studiile recente legate de efectele tigarii electronice au avut in centrul interesului bolnavii de astm. Bolnavii de astm sunt o categorie aparte de fumatori si vaperi, care necesita o mai mare atentie, strict datorita bolii care le afecteaza capacitatea de respiratie si care au un profil inflamatoriu al plamanilor complet distinct fata de cel al persoanelor care nu au fumat niciodata.
Recentele studii facute de o universitate importanta din Olanda si din cadrul Universitatii din Catania, au demonstrat ca tigara electronica are efecte majore benefice in imbunatatirea respiratiei si a starii fizice. Unii astmatici au declarat chiar ca dupa o perioada de vapat tigari electronice, nu a mai fost nevoie sa foloseasca inhalatoarele, ceea ce este un lucru exceptional.
Martine Broekema, cercetator la Universitatea olandeza – Groningen declara ca studiul pe care l-a condus cu privire la efectele tigarii electronice asupra astmaticilor a relevat ca plamanii acestora incep sa elimine depunerile stranse in plamani din cauza fumatului tigarilor traditionale: “Am descoperit faptul ca expunerea la tigari ar putea mari grosimea epiteliului si a garniturilor cailor respiratorii din plamani. Acest lucru ar putea fi principala cauza a faptului ca pacientii astmatici manifesta mai multe simptome ale acestei boli, spre exemplu – exces de flegma si dificultati de respiratie, in comparatie cu nefumatorii astmatici”.
Si dr. Cristina Russo, din cadrul Universitatii din Catania (Italia) a condus un studiu la Houston, ale carui rezultate au fost prezentate in cadrul intalnirii Academiei Americane pentru Alergii, Astm si Imunologie, in care a concluzionat ca tigara electronica chiar aduce efecte pozitive asupra plamanilor astamticilor pentru ca “imbunatateste functia respiratorie, precum si simptomatologia astmaticilor care obisnuiau sa fumeze. Tigara electronica reprezinta o alternativa mult mai sigura, in comparatie cu tigarile cu tutun, in special in cadrul acestui segment de populatie vulnerabil”.
In plus, ca sa nu aiba crize de astm, acelasi cercetator recomanda ca pacientii sa aleaga doar lichidele cu VG daca sunt alergici la PG.
Studiul condus de Dr. Russo, pe 18 pacienti care sufereau de forme usoare sau moderate de astm, a avut ca scop examinarea impactului tigarilor electronice asupra sanatatii respiratorii a astmaticilor fumatori.
In cele 5 saptamani de studiu, cercetatorul a constat o scadere a crizelor de astm si a folosirii inhalatoarelor. Daca la inceputul studiului, fiecare astmatic lua, in medie, 2 inhalatoare anti-criza, din care foloseau cel putin 10 pufuri, la finalul celei de-a 5-a saptamani a constat ca un astmatic ce a trecut pe tigara electronica face doar 2 prize, folosind un singur inhalator.
Drept dovada, impreuna cu colegii de la Universitatea Clinica pentru Tratarea Astmului, dr. Russo a concluzionat ferm ca folosirea tigarii electronice este cu 95% mai sigura decat tigarile cu tutun, dar si ca este cea mai buna solutie pentru fumatorii astmatici care nu au beneficiat sau care nu sunt interesati sa renunte sau sa reduca fumatul cu ajutorul metodelor convetionale, incluzand medicatia.
Dr. Russo a declarat ca frecventa utilizarii tigarilor cu tutun in randul pactientilor cu astm este similara cu cea a utilizarii in cazul populatiei in general. Aceasta considera ca fumatul de tigari cu tutun, in cazul astmului, prezinta riscuri severe, deoarece accelereaza degradarea functiei respiratorii, agraveaza obstructia cailor respiratorii si scade nivelul de sensibilitate la corticosteroizi.
Stiri si noutati
Data adăugării: 19/08/2016 Astmaticii pot folosi fara riscuri tigara electronica
Comment-uri
Nici o postare găsită
Postare nouă
Despre TigaraElectronica-Nr1.ro
Ce spun doctorii din lume despre tigara electronica? CLICK AICI
Cele mai bune tigari electronice Vipercig, la SUPER PRET!
MOD-uri pentru cunoscatori: Kanger, Joyetech, Innokin!
Tigari electronice premium, alege produse de calitate!
Tigaraelectronica-nr1.ro a avut intotdeauna o gama variata de tigari electronice. Suntem printre primii importatori ai tigarilor electronice din Romania. Am deschis acest magazin in urma cu mai bine de 4 ani si am avut multe satisfactii facand peste 20.000 de oameni fericiti ca au reusit sa scape de fumat. Tigara electronica este un dispozitiv care imita fumatul, eliminand miile de substante nocive din tigarile clasice.
Ar fi indicat sa cititi putin articolul din linkul de mai sus, cu ceea ce spun doctori de renume international despre e-tigara. In presa din Romania s-au spus numai minciuni, in goana dupa senzational si la comanda industriei farmaceutice care pierde foarte multi bani din cauza vanzarii de tigari electronice.
Sunati-ne si va vom consilia pentru a alege tigara electronica cea mai potrivita cu stilul Dvs. de fumat! (Site optimizat SEO de iAgency.ro )
- 03/02/2017 Compusii metalici – un studiu comparativ intre tigara electronica si tigarile clasice
- 20/01/2017 Tigara electronica explodeaza? Iata tot ce trebuie sa stii
- 12/01/2017 Tigara electronica, cea mai eficienta metoda de renuntare la fumat
- 29/12/2016 Studiu: Tigara electronica are efecte pozitive asupra bolnavilor cu obstructie pulmonara cronica
- 21/12/2016 Lichidul pentru tigara electronica – PG vs VG
- 16/12/2016 Tigara electronica poate ameliora bolile cauzate de fumatul clasic?
- 05/09/2016 Medici: “Daca vrei sa te lasi de fumat, tigara electronica este solutia”
- 19/08/2016 Astmaticii pot folosi fara riscuri tigara electronica
- 11/07/2016 Cum a influentat compania Joyetech industria de tigari electronice
- 06/06/2016 6 trenduri in industria de tigari electronice pentru 2016
- 25/05/2016 Federatia Franceza de Cardiologie recomanda tigara electronica
- 09/05/2016 Joyetech EGO AIO - Tot ce iti poti dori de la o tigara electronica
- 28/04/2016 Vrei sa nu mai fumezi cu tigara electronica! Ce trebuie sa stii?
- 17/03/2016 Cu legea antifumat, alege cu incredere o tigara electronica
- 23/02/2016 De ce tigara electronica este cea mai buna optiune pentru tine?
- 18/02/2016 Unde ai voie sa folosesti tigara electronica de la 16.03.2016
- 25/01/2016 Da, vapam tigara electronica, si iata de ce
- 14/01/2016 Ce se va intampla cu tigarile electronice din mai 2016
- 10/12/2015 Tigara electronica interzisa sau nu in spatiile publice?
- 30/11/2015 De ce se doreste interzicerea tigarii electronice?